Un Alt Mare Brand De Țigări Electronice Preluat De Big Tobacco

La sfârșitul lunii trecute, Japan Tobacco Inc. (JTI) a anunțat achiziționarea companiei americane de țigări electronice, Logic, ca pe un pas important în a deveni un lider mondial pe piața în creștere rapidă a tigarilor electronice.

logic-ecig

Reclama Logic e-Cig

Termenii ofertei nu erau descriși în anunțul inițial, dar judecând după achizițiile anterioare ale marilor branduri de țigări electronice făcute de companiile de tutun, vorbim probabil de o sumă de peste 100 de milioane de dolari. Japan Tobacco se așteapta să finalizeze treaba, în al treilea trimestru al acestui an, după aprobarea normativă și a anunțat că intenționează să păstreze echipa de management de la Logic, pentru a beneficia de vastele lor cunoștințe și de experiența de pe piața americană a țigărilor electronice.

”Cu brandul Logic și portofoliul său puternic de produse, Grupul JT are o participare considerabilă pe cea mai mare și în continuă creștere piață americană de țigări electronice,” a declarat Masamichi Terabatake, vicepresedinte executiv al Japan Tobacco International.Prezența constantă a Logic în America și achiziția E-Lites din Marea Britanie, sprijină în continuare ambițiile noastre globale pentru a deveni lideri în produse emergente.”
Eli Alelov, co-fondator și CEO Logic, s-a declarat la fel de încântat de ofertă. ”Cu sprijinul resurselor globale JT Group, noi credem că Logic este unic poziționat pentru a  accelera creșterea pe piața americană și pentru a spori oferta de produse.”

Dacă dezvoltarea exponențială a firmei Blu, după achiziționarea sa de către Lorillard, este un bun exemplu, Logic poate într-adevăr să devină un jucător chiar mai mare în sectorul țigărilor electronice din SUA.

Aceasta este a treia achiziție a unui important brand de țigări electronice pe care o face o mare companie de tutun, din ultimii ani. Totul a început în 2012, când Lorillard a cumpărat Blu E-cigs cu 154 milioane de dolari și s-a continuat cu achiziționarea a Green Smoke de către gigantul tutunului, Altria, în 2013. Așa cum stau lucrurile acum, NJOY și V2 cigs sunt singurele mari branduri de e-țigari care rămân independente de Big Tobacco.

Îmi amintesc că am râs de argumentul anti-vaperilor care spuneau că țigările electronice sunt controlate de companiile de tutun, dar, din păcate, asta devine o realitate. Potrivit datelor publicate de Wells Fargo, cele trei branduri de e-țigari menționate mai sus, reprezintă 1,5 milioane de dolari din 3 miliarde de dolari, de pe piața țigărilor electronice. Dacă incluzi și brandurile proprii precum VUSE de la Reynolds și MarkTen de la Altria, Big Tobacco controlează deja peste jumătate din sectorul tigărilor electronice din SUA.

Un Alt Mare Brand De Țigări Electronice Preluat De Big Tobacco
3.75 (75%) 4 votes

1 comment for “Un Alt Mare Brand De Țigări Electronice Preluat De Big Tobacco

  1. Luca Gilca
    June 16, 2015 at 16:31

    Acum sa vad eu stiri despre cum preiau pe Svoe Mesto sau pe altii, asta ar fi cu adevarat interesant

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *